Ce este psihologia clinică
În 1907 Lightner Witmer introducea un concept nou: psihologie clinică. Psihologia clinică este, deci, ramura psihologiei care permite psihologilor să aplice tratament și să trateze oameni cu anumite tulburări psihologice. Principalul obiectiv al psihologiei clinice este de a ajuta indivizii să adopte un stil de viață obișnuit și să se integreze normal în societate.
Psihologia clinică este știința care studiază factorii psihologici implicați în starea de sănătate și de boală. Această știință are două componente: investigarea mecanismelor psihologice implicate în promovarea și optimizarea sănătății și prevenirea patologiei, respectiv investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie.
Ce presupune psihologia clinică
Psihologia clinică investighează şi diagnostichează mecanismele psihologice implicate în starea de sănătate şi boală, oferă servicii de consiliere și terapie pentru rezolvarea diverselor probleme cotidiene ale semenilor. În cadrul procesului de evaluare, psihologul clinician analizează cu ajutorul instrumentelor psihologice (teste, chestionare, interviu clinic) psihicul ca întreg:
- Aspecte cognitiv-comportamentale;
- Stabilitatea emoțional-afectivă;
- Mecanismele de coping și adaptare;
Sănătatea mintală.
Printre competențele specifice pe care le îndeplinesc în calitate de psiholog clinician se numără:
TERAPIA COPIILOR CU AUTISM — Tulburarea de spectru autist (TSA) este o dizabilitate complexă de dezvoltare a creierului, care afectează trei arii principale ale funcționării unui copil: comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. O intervenție timpurie reprezintă cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism. Pentru o recuperare cât mai rapida și amplă, este nevoie ca terapia comportamentală, specifică copilului cu TSA, să fie începută cât mai curând după diagnostic, iar pe lângă terapia realizată cu copil, să se lucreze în paralel cu părintele/aparținătorii, deoarece e nevoie de psihoeducație, consiliere etc astfel copilul putând fi ajutat să învețe abilități noi, să recupereze deficitul, să-si dezvolte abilitățile și să profite la maximum de punctele forte.
Cui se adresează psihologia clinică?
Psihologia clinică se aplică persoanelor de toate vârstele. Desigur, modalitățile prin care specialistul se raportează la diversele categorii de vârstă variază. Printre instrumentele psihologilor clinicieni se numără: interviuri, grile de evaluare, chestionare, teste etc.
Consilierea clinică, totodată, urmărește optimizarea, autocunoașterea, dezvoltarea personală sau soluționarea dificultăților emoționale, cognitive și de comportament, care ne împiedică să ne desfășurăm viața într-un mod eficient. Acest tip de consiliere se poate realiza atât individual, cât și în grup (cuplu/familie).