Metodă

Cercetarea a avut două etape. În prima etapă am urmărit variaţiile strategiilor de coping în funcţie de nivelul de stres generat de situaţie. În a doua etapă am comparat strategiile de coping adoptate de aceleaşi persoane în situaţii diferite.

Toţi participanţii au răspuns la acelaşi chestionar, de mai multe ori, de fiecare dată referindu-se la o altă situaţie, descrisă în instrucţiunile de administrare a chestionarului.

În prima etapă, participanţilor li s-a cerut să descrie:

• o situaţie foarte stresantă trăită în ultimele 12 luni;
• o situaţie trăită în ultimele 12 luni, mai puţin stresantă decât cea pe care au descris-o anterior.

Apoi, participanţii au răspuns de două ori la chestionar, o dată având în vedere situaţia descrisă la prima întrebare şi o dată gândindu-se la situaţii de tipul celei pe care au descris-o ca răspuns la a doua întrebare.

În cea de a doua etapă, participanţilor li s-a administrat de patru ori chestionarul şi li  s-a cerut să indice cum se comportă atunci când sunt în următoarele situaţii:

1. urmează să fie evaluaţi de alte persoane şi nu se simt destul de bine pregătiţi;
2. au aflat că o persoană care le este apropiată are o boală gravă sau a suferit un accident grav;
3. se află într-o situaţie foarte proastă din punct de vedere financiar;
4. au suferit o pierdere importantă (s-au despărţit de cineva la care ţineau, şi-au pierdut locuinţa, li s-au furat bunuri de valoare etc.).

Administrarea chestionarelor s-a făcut individual, fără limită de timp. Fiecare participant şi-a dat acordul de a fi inclus în cercetare.

Eşantioanele folosite în această cercetare au fost formate din persoane care au răspuns la toţi itemii chestionarului, la fiecare administrare a acestuia, şi nu au dat niciodată răspunsul „?” („nu ştiu ce răspuns să aleg”).

Participanţi

Eşantionul folosit în prima etapă a fost compus din 80 de persoane (19 bărbaţi şi 61 de femei) cu vârsta cuprinsă între 19 şi 67 de ani (m=37,9; σ=12,8).

În a doua etapă am utilizat un eşantion format din 67 de persoane (17 bărbaţi şi 50 de femei) cu vârsta cuprinsă între 18 şi 63 de ani (m=38,6; σ=10,5).

Instrument

Chestionarul administrat a fost construit de Monica Albu (2) şi are la bază modelul triaxial al copingului, elaborat de S.E. Hobfoll, C.L. Dunahoo, Y. Ben-Porath şi J. Monnier (3). Conform acestuia, există trei dimensiuni bipolare ale copingului:

• activ − pasiv, care descrie eforturile pe care le fac oamenii pentru a rezolva problemele cu care se confruntă (polul „activ”) sau tendinţa acestora de a evita problemele (polul „pasiv”);
• direct − indirect, care descrie modul în care oamenii procedează pentru a-şi atinge scopurile: manipulează contextul şi acţionează „în spatele scenei” (polul „indirect”) sau abordează problemele într-o manieră transparentă (polul „direct”);
• prosocial − antisocial, care descrie modul în care oamenii, atunci când urmăresc să-şi atingă scopurile, se comportă faţă de cei pe care îi percep drept competitori sau obstacole: iau în considerare interesele acestora (polul „prosocial”) sau le ignoră (polul „antisocial”).

Chestionarul evaluează trei tipuri de strategii ale copingului comportamental: activ şi direct,  pasiv şi indirect şi prosocial – antisocial. Fiecare tip de strategie este măsurat de o scală.

Chestionarul TL, pe care l-am construit special pentru această cercetare, serveşte la identificarea activităţilor efectuate de respondent în timpul liber şi a celor pe care ar dori să le efectueze.

Se precizează, la începutul chestionarului, sensul atribuit timpului liber: „timpul în care nu sunteţi la şcoală sau la serviciu, nu lucraţi pentru şcoală sau pentru serviciu, nu vă deplasaţi spre/de la şcoală sau serviciu, nu dormiţi, nu mâncaţi, nu efectuaţi muncile gospodăreşti obişnuite (de exemplu, nu gătiţi, nu spălaţi vase, nu faceţi curat) şi nu faceţi cumpărăturile obişnuite”.

În prima parte a chestionarului i se cere respondentului să se gândească la o săptămână obişnuită, de luni până duminică, să noteze cât mai detaliat activităţile pe care le desfăşoară în timpul liber şi să aprecieze, pentru fiecare, ce procent ocupă din timpul liber total.

În partea a doua a chestionarului, respondentul trebuie să noteze activităţile pe care le-ar efectua dacă ar avea posibilitatea să îşi petreacă timpul liber aşa cum doreşte şi să indice, pentru fiecare, ce procent i-ar plăcea să ocupe din timpul liber al unei săptămâni obişnuite (de luni până duminică).

În cazul a trei tipuri de situaţii stresante (probleme legate de serviciu, probleme materiale şi presiunea timpului) strategiile de coping adoptate într-o situaţie „foarte stresantă” sunt asemănătoare strategiilor de coping folosite într-o situaţie „mai puţin stresantă”, de acelaşi tip. Adică, scorurile scalelor chestionarului într-o situaţie „mai puţin stresantă” pot indica destul de bine scorurile scalelor într-o situaţie „foarte stresantă” de acelaşi tip. Astfel, dacă scorul unei scale în situaţia „mai puţin stresantă” este „mediu” sau „mare”, există o probabilitate cel puţin egală cu 0,50 ca scorul scalei în situaţia „foarte stresantă” să fie de acelaşi ordin de mărime („mediu”, respectiv, „mare”), iar dacă scorul scalei în situaţia „mai puţin stresantă” este „mic”, atunci cu certitudine scorul scalei în situaţia „foarte stresantă” va fi „mic” sau „mediu”.

Strategiile de coping folosite de o persoană sunt influenţate de tipul situaţiei stresante. Astfel, ele nu diferă între situaţiile C (o situaţie foarte proastă din punct de vedere financiar) şi D (pierderea unei valori materiale importante sau despărţirea de cineva drag), dar în situaţia B (o boală gravă a unei persoane apropiate) comportamentul este mai activ şi direct şi mai prosocial decât în celelalte situaţii, iar în situaţia A (evaluare de către alte persoane) strategia de coping evaluată de scala Activ şi direct se manifestă mai puţin decât în celelalte trei situaţii.

În general, probabilitatea ca scorul unei scale în situaţiile B, C şi D să facă parte din aceeaşi categorie de mărime ca scorul în situaţia A este mai mare decât 0,50. Aceasta înseamnă că se pot deduce strategiile de coping adoptate de o persoană în situaţiile B, C şi D pe baza strategiilor sale de coping în situaţia A.

Stabilitatea strategiilor de coping faţă de nivelul de stres al situaţiei, constatată în această cercetare, este valabilă numai pentru cele trei situaţii pe care participanţii din eşantionul pe care l-am folosit le-au descris atât ca situaţie „foarte stresantă”, cât şi ca situaţie „mai puţin stresantă”: probleme legate de serviciu, probleme materiale şi presiunea timpului. Utilizarea unui eşantion mai mare de persoane ar putea permite extinderea cercetării şi asupra altor tipuri de situaţii stresante.

Nu există siguranţa că toate persoanele din cel de-al doilea eşantion s-au confruntat în ultimii ani cu toate cele patru tipuri de situaţii luate în considerare în a doua etapă a cercetării. Este posibil ca, pentru una sau mai multe situaţii, unele persoane să fi răspuns la chestionar la întâmplare sau aşa cum au răspuns pentru situaţiile pe care le-au trăit. La o reluare a cercetării ar fi util să li se ceară participanţilor să indice, pentru fiecare situaţie, dacă s-au confruntat cu ea în ultimele 12 luni şi, în caz afirmativ, să noteze nivelul de stres perceput.